Pinguinul Imperial

Pinguinul Imperial traieste pe banchizele Antarcticii si ale marilor inconjuratoare, fiind astfel singura pasare din lume care nu calca in viata ei pe taram uscat. Spre deosebire de pasarile zburatoare, el nu are oase pneumatice. Astfel se poate explica partial de ce scufundarile sub apa nu reprezinta un efort pentru el. Se poate scufunda pana la adancimi de maxim 565 m si poate ramane sub apa chiar si 22 minute, mult mai mult decat alte specii de pasari scufundatoare.

Pinguinul imperial este colorat, cu un penaj negru intens pe partea dorsala, inclusiv capul, gatul, spatele, aripile si coada. Penajul negru devine maroniu in perioada dintre decembrie si februarie. Burta si pieptul sunt albe, la fel si partea inferioara a aripilor.Zonele din jurul urechilor pinguinului imperial sunt aurii, mandibula superioara este neagra, iar cea inferioara este roz, portocalie sau lila. Atat masculul cat si femela sunt similari ca infatisare. Puii de pinguin imperial au penajul gri, capul este negru.

Cu toate ca pinguinul imperial este un animal marin si isi dobandeste hrana exclusiv din apa, cuibul si-l face la adapostul unui zid de gheata, la o distanta mare de litoral. Deoarece pasarile clocesc iarna, ele trebuie sa aleaga un loc unde gheata nu se topeste de la venirea verii pana cand puii devin independenti. Tocmai din acest motiv unele pasari se deplaseaza si pana la 300 km in interiorul banchizei.

In Antarctica vietuiesc aprox. 220 000 perechi de pinguini imperiali. In arealul lor si chiar in afara acestuia au putini inamici naturali. Numai foca leopard si balena ucigasa mai prind uneori cate un pinguin imperial mai dezvoltat. Pe banchizele plutitoare se mai intampla ca si pasarile rapitoare sa fure cativa pui. Cel mai mare pericol pentru puii de pinguini il reprezinta totusi foca leopard. Pinguinul imperial vaneaza pesti si raci. Nu este un inotator deosebit de rapid, atingand sub apa viteze de doar 6-27 km/h.

In ciuda conditiilor aspre de trai, pinguinul imperial traieste in jur de 20 de ani. Cu toate acestea, doar 19,1% dintre pui supravietuiesc in primul an de viata si apoi 95,1% dintre cei care au supravietuit primului an de viata reusesc sa traiasca mai mult.

Pinguinul imperial este monogam in fiecare perioada de imperechere. Desi majoritatea isi schimba perechea in fiecare an, 14.6% dintre acestia isi pastreaza perechea si urmatorul an si doar 4.9% isi mai pastreaza perechea si in al treilea an. Interesant este ca exista o diferenta de proportie intre numarul masculilor si cel al femelelor. Din populatia de pinguin imperial, 39.5% sunt masculi si 60.5% sunt femele. Aceasta disproportie duce la o competitie acerba intre femele pentru a castiga imperecherea cu un mascul.

In luna mai si iunie, femela pinguin imperial va depune un singur ou ce cantareste intre 460 si 470 grame, urmand sa fie clocit de mascul. Prima imperechere apare in jurul varstei de 3 ani.
Masculul cloceste timp de 50-64 de zile, protejand oul de frig cu ajutorul membranei de clocit ce ii atarna de la nivelul abdomenului. Masculii se aseaza aproape unul de altul pentru a pastra caldura, numarul acestora depasind uneori 6000. Timp de 110-115 zile, ei nu mananca absolut nimic, pierzand aproximativ 40% din greutatea corpului. Cand dorm pinguinii pierd mai putina energie, din acest motiv pot dormi 20 ore pe zi, chiar si 24.
Femela revine cu putin timp inainte de ecloziune,(sau la cateva zile dupa) preia oul, iar apoi protejeaza puiul timp de aproximativ 40 de zile. Masculul, epuizat, care pana in acest moment a pierdut aproape jumatate din greutatea corporala, poate porni, in sfarsit, in cautarea hranei. Cand puiul devine suficient de mare pentru a fi singur, ramane cu puii de aceasi varsta in "creşa", parintii pornind la vanatoare.

Pinguinul imperial s-a adaptat la cele mai neprietenoase conditii de mediu din lume. Mentinerea caldurii corporale este extrem de importanta, de aceea haina sa este compusa din mai multe duzini de pene pe centimetru patrat. Penele ce acopera stratul inferior de puf sunt scurte si tari, se lipesc unele de altele, formand astfel un strat de aer termoizolant. Pana si conformatia pinguinului imperial serveste la pastrarea caldurii, suprafata sa corporala este mai mica proportional cu greutatea.
Stratul termoizolant de grasime este si o sursa importanta de energie. Structura cailor nazale prezinta un sistem de schimb al aerului, incat in expiratie pierde o cantitate mica de caldura. Membrele posterioare si membrana interdigitala s-au dezvoltat astfel incat si la acest nivel pierderile de caldura sunt minime. La pastrarea caldurii contribuie si faptul ca pinguinii stau in grupuri, aproape unul de altul.